Atestare ca persoană/familie adoptatoare

Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
Cadrul legal care reglementează adopţia este dat de Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

Condiţiile de fond ale adopţiei se referă la următoarele aspecte:

• adopţia se încheie numai dacă este în interesul superior al copilului;
• copilul poate fi adoptat până la împlinirea vârstei majoratului civil;
• în cadrul procedurii de adopţie se iau măsurile necesare pentru ca fraţii să fie încredinţaţi împreună; • copilul nu poate fi adoptat de mai mulţi adoptatori nici simultan, nici succesiv;
• adopţia între fraţi este interzisă;
• pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte. Persoanele cu boli psihice şi handicap mental nu pot adopta;
• adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului, condiţii care se atestă de către D.G.A.S.P.C. Prahova;
• consimţământul la adopţie trebuie să fie dat în faţa instanţei judecătoreşti de către:
     o părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii;
     o copilul care a împlinit vârsta de 10 ani;
     o adoptatorul/familia adoptatoare (dacă persoana care doreşte să adopte este căsătorită, este necesar şi consimţământul soţului/soţiei).

Etapele adopţiei interne sunt următoarele:

1. depunerea cererii de evaluare pentru obţinerea atestatului de persoană/familie aptă să adopte la sediul D.G.A.S.P.C. Prahova

2. depunerea actelor necesare care se anexează la cererea de evaluare


Pentru persoana/familia solicitantă:
     o  copii xerox cărţi de identitate (soţii trebuie să aibă acelaşi domiciliu în actele de identitate);
     o  copii legalizate certificate de naştere;
     o  copie legalizată certificat de căsătorie/hotărâre de divorţ (după caz);
     o  copie legalizată titlu de proprietate sau alt act care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei (În situaţia în care proprietar al imobilului este o altă persoană, aceasta va da o declaraţie notarială că este de acord ca persoanele interesate să locuiască în imobilul său, împreună cu copilul pe care doresc să-l adopte);
     o  certificate de cazier judiciar;
     o  certificate medicale eliberate de o policlinică, cu semnătura şi parafa medicului generalist şi a medicului psihiatru;
     o  adeverinţe de venit cu specificarea venitului lunar net (În cazul în care persoana/persoanele solicitante deţine/deţin o societate comercială, sunt necesare actele de înfiinţare a societăţii respective şi ultimul bilanţ contabil);
     o  declaraţie pe propria răspundere a persoanei/membrilor cuplului conjugal, dată în faţa notarului public, că nu a/au fost decăzut/decăzuţi din drepturile părinteşti;
     o  6 caracterizări (3 pentru persoana singură):
- câte 2 de la locul de muncă (pentru fiecare persoană/membru al cuplului conjugal);
- 2 (1 pentru persoana singură) caracterizări de la prieteni, vecini, cunoştinţe.
     o  declaraţie privind motivaţia de a adopta şi aşteptările persoanei/familiei în legătură cu vârsta, sexul şi situaţia psiho-socio-medicală a copilului pe care doresc să îl adopte.

La aceste acte se depune şi un dosar din carton cu şină.
Pentru persoanele cu care locuieşte persoana/familia solicitantă:
     o  certificatul de cazier judiciar al fiecărei persoane cu care locuiesc solicitanţii;
     o  adeverinţa medicală privind starea de sănătate a fiecărei persoane cu care domiciliază solicitanţii;
     o  copii xerox carte de identitate (sau copie xerox a certificatului de naştere – pentru copii mai mici de 14 ani) ale persoanelor cu care domiciliază solicitanţii.

3. întâlnirea de informare

Are loc la sediul D.G.A.S.P.C. Prahova după ce au fost depuse cererea şi actele anexate la aceasta. Scopul întâlnirii este de a informa persoana/familia care doreşte să adopte un copil despre ce înseamnă adopţia din punct de vedere legislativ, administrativ şi socio-psiho-medical.

4. evaluarea socială şi psihologică

Evaluarea se face atât la sediul D.G.A.S.P.C. Prahova, cât şi la domiciliul persoanei/familiei care doreşte să adopte şi se realizează de către 1 asistent social şi 1 psiholog şi are rolul de evalua capacitatea de a adopta.

Evaluarea constă în culegerea informaţiilor cu privire la: structura familiei; istoria maritală şi relaţia de cuplu; stilul de viaţă al familiei; comunicarea; nivelul educaţional; statutul profesional; habitatul şi inserţia comunitară; relaţia cu familia lărgită; trăsături de personalitate; interese, pasiuni; motivaţia de a adopta; aşteptările în legătură cu adopţia; capacităţile parentale.

5. pregătirea pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte.

Pregătirea este destinată evaluării şi dezvoltării capacităţii de a răspunde nevoilor copilului adoptabil.

6. eliberarea atestatului

Atestatul de persoană/familie adoptatoare se obţine în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii. În urma evaluării şi pregătirii, profesioniştii D.G.A.S.P.C. Prahova vor întocmi un raport de evaluare a capacităţii de a adopta, cu propunerea pentru acordarea sau neacordarea atestatului de persoană/familie aptă să adopte. Pe baza acestei propuneri, directorul D.G.A.S.P.C. Prahova acordă sau nu atestatul. Atestatul este valabil 1 an.

În cazul în care se decide neacordarea atestatului, se poate solicita o nouă evaluare, formulată în scris, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului nefavorabil. Rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanţa competentă în materia adopţiei de la domiciliul persoanei/familiei.

7. potrivirea copil-persoană/familie adoptatoare

Procesul de stabilire a compatibilităţii dintre copil şi o persoană/familie constă în identificarea şi selectarea celei mai potrivite persoane/familii care să răspundă nevoilor unui copil adoptabil.

8. încredinţarea în vederea adopţiei

După ce profesioniştii D.G.A.S.P.C. Prahova stabilesc compatibilitatea între o persoană/familie adoptatoare şi un copil adoptabil, copilul va fi încredinţat în vederea adopţiei prin hotărârea instanţei judecătoreşti. La baza hotărârii va fi raportul elaborat de profesioniştii D.G.A.S.P.C. Prahova în ceea ce priveşte constatarea compatibilităţii. Copilul va fi încredinţat pentru 90 de zile şi, în această perioadă, D.G.A.S.P.C. Prahova va monitoriza bilunar evoluţia copilului.

9. încuviinţarea adopţiei

La finalul celor 90 de zile instanţa poate încuviinţa sau nu adopţia pe baza informaţiilor existente în raportul întocmit de profesioniştii D.G.A.S.P.C. Prahova privind evoluţia copilului.

10.monitorizarea post-adopţie

Monitorizarea adopţiei se face timp de 2 ani, trimestrial, de către profesioniştii D.G.A.S.P.C. Prahova în vederea evaluării evoluţiei copilului adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi persoana/familia care l-a adoptat.

Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate se pot adresa Biroului Adopţii din cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova.
 
    
Date de contact ale Biroului Adopţii:
Adresă: mun. Ploieşti, şos. Vestului nr. 14-16, camera 109A, etajul 1
Telefon/Fax: 0244.586.100; 0244.511.400, int. 234
E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Şef serviciu: Raluca Simionescu