Instituire măsură de plasament familial

În situaţia în care o persoană/familie, care poate fi sau nu rudă până la gradul IV cu copilul, aduce la cunoştinţa D.G.A.S.P.C. Prahova/personalului din cadrul Biroului Management de Caz pentru Copii dificultatea în care se află un copil lipsit de ocrotirea părintelui/părinţilor, solicitând în acelaşi timp plasamentul familial al acestuia, va beneficia de consiliere.
 
Ulterior, cererea va fi înregistrată la sediul D.G.A.S.P.C. şi vizată de către conducerea acesteia. Şeful biroului va repartiza spre soluţionare cererea respectivă unui  asistent social din cadrul acestuia. Asistentul social care se ocupa de soluţionarea cazului va solicita, în scris, în termen cât mai scurt, primăriei de la domiciliul solicitantului întocmirea, implementarea şi monitorizarea  unui plan de servicii cu scopul prevenirii separării copilului de familia naturală/lărgită sau de persoana/familia pentru care copilul a dezvoltat ataşament.
 
            În situaţia în care responsabilul de caz prevenire din cadrul SPAS/persoana cu atribuţii de asistenţă socială constată că se impune necesitatea stabilirii unei măsuri de protecţie specială, referirea cazului va fi însoţită de un raport privind modul de implementare al planului de servicii. În acest caz, persoanei/familiei care doreşte să ia copilul în plasament i se vor comunica actele necesare instituirii măsurii de plasament familial, după cum urmează:
 
            1.Pentru familia extinsă/substitutivă:
-copii xerox acte de identitate;
-copii xerox certificat de căsătorie, certificat deces, sentinţă civilă divorţ (după caz);
-adeverinţe venit, cupon pensie, cupon ajutor social etc. (dupa caz);
-adeverinţe medicale;
-copii xerox acte locuinţă;
-declaraţie privind decăderea din drepturile părinteşti (completată în prezenta reprezentantului DGASPC;
-declaraţie acord plasament familial;
-cerere plasament familial.
 
           2.Pentru familia naturală – părinţi/părinte:
-copii xerox acte de identitate;
-copii xerox certificat de căsătorie, certificat deces, sentinţă civilă divorţ (după caz);
-declaraţie acord plasament;
-adeverinţe venit sau declaraţii venit;
-copii xerox acte medicale (dacă este cazul).
 
           3.Pentru copil/copii :
-copii xerox acte de identitate;
-adeverinţe elev;
-adeverinţe medicale;
-caracterizare de la şcoală (dacă este cazul);
-declaraţie acord plasament (pentru copiii mai mari de 14 ani).
Ulterior întocmirii dosarului de plasament familial, care va conţine actele menţionate anterior, persoana/familia extinsă/substitutivă va completa o cerere prin care solicita stabilirea măsurii de plasament familial şi  o declaraţie acord plasament familial.
     
 După vizarea cererii de către şeful biroului, dosarul va fi depus la registratura D.G.A.S.P.C., unde vor fi înregistrate toate cererile şi declaraţiile existente la dosar. Ulterior, dosarul va fi vizat de către conducerea institutiei şi remis biroului pentru evaluarea cazului. Şeful biroului va înregistra dosarul în registrul intern existent şi-l va repartiza unui manager de caz/responsabil de caz.
 
După deplasarea pe teren în scopul evaluării situaţiei, managerul de caz/responsabilul de caz va întocmi următoarele documente:
- fişa de evaluare iniţială;
- fişa de evaluare a nevoilor copilului;
- plan individualizat de protecţie;
- raport de anchetă socială cu propunerea de stabilire a plasamentului familial de către Comisia pentru Protecţia Copilului Prahova (dacă există acordul părintelui/părinţilor) sau de către instanţa de judecată (dacă nu există acordul părintelui/părinţilor).
 
            Măsura plasamentului familial se stabileşte de către Comisia pentru Protecţia Copilului Prahova, în situaţia în care există acordul părinţilor.
 
            Măsura plasamentului familial se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea D.G.A.S.P.C, în situaţia în care nu există acordul părinţilor sau, dupa caz, al unuia dintre părinţi, sau în situaţia când se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către D.G.A.S.P.C.
 
Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de plasament familial vor fi verificate trimestrial sau ori de cate ori este nevoie de către managerul de caz/responsabilul de caz care are în evidenţă cazul. În scopul îndeplinirii acestei obligaţii, managerul de caz/responsabilul de caz se va deplasa trimestrial sau ori de cate ori este nevoie atât la domicililul familiei substitutive, cât şi la domiciliul familiei naturale, pentru a constata dacă împrejurările s-au modificat şi pentru a reevalua situaţia ambelor familii.
 
Pentru mai multe informaţii, persoanele interesate se pot adresa Biroului Management de Caz pentru Copii din structura D.G.A.S.P.C. Prahova.
 
Date de contact ale Biroului Management de Caz pentru Copii:
Adresă: mun. Ploieşti, şos. Vestului nr. 14-16, camerele 11-12, parter
Telefon/Fax: 0244.586.100; 0244.511.400, int. 227 sau 228
E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Şef birou: Ionica Costache