Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova a organizat în data de 19 iunie 2024, la Sala „Europa” a Consiliului Județean Prahova, Festivalul Național - Concurs de Teatru « D-ale lui Caragiale » ediția a VII-a.
Evenimentul a oferit ocazia beneficiarilor de toate vârstele din unitățile de asistență socială, de a se reuni într-un cadru prietenos și de bună dispoziție.
La Festival au participat aproximtiv 100 de copii, tineri și persoane adulte din unitățile de asistență socială aflate în subordinea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, (Centrul de Zi – CSC „Sf. Maria” Vălenii de Munte, CAbR Filipeștii de Târg, Centrul Școlar de Educație Incluzivă + AMP, CRRNPAH Nedelea, CRRN Urlați, CSC Speranța” Urlați), Neamț (CRSS “Barbara Stamm” Păstrăveni, CRSS Războieni, CRSS Roman), Cluj - CTF „Perlino”, Buzău- CTF „Ileana Cosânzeana” , Vaslui - Serviciul Alternativ de Protecție de Tip Familial Negrești și sector 6 București - Complex de Servicii Sociale Seniori sector 6, care au prezentat momente de teatru din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale dar și momente din alte piese de teatru și puneri în scenă ale poveștilor și basmelor copilăriei, unele având versiuni inedite.
Momentele pregătite cu talent și mult entuziasm de către inimoșii artiști au fost apreciate și răsplătite cu aplauze, iar la finalul Festivalului au fost desemnați câștigătorii premiilor la fiecare categorie de participanți:
Secțiunea copii:
LOCUL 1: VASLUI SAPTF Negrești – cu piesa “Ivan Turbincă și moartea” după Ion Creangă
LOCUL 2: PRAHOVA Centrul Școlar de Educație Incluzivă + AMP – cu piesa “Cenușăreasa” (varianta amuzanta)
LOCUL 3: CLUJ CTF „Perlino” Cluj – cu piesa „D-l Goe” de I.L. Caragiale
Secțiunea adulți:
LOCUL 1: NEAMȚ CRSS Războieni – cu piesa „Iedul cu trei capre” adaptare de Cătălin Grigoraș
LOCUL 2: BUCUREȘTI Complex de Servicii Sociale Seniori sector 6 – cu piesa “Justiție” de Ion Luca Caragiale
LOCUL 3: NEAMȚ CRSS “Barbara Stamm” Păstrăveni – cu piesa “Vizită” de I.L. Caragiale
De asemenea, juriul format din: doamna Mihaela Rus – Director General Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiești, domnul Cristian Georgescu – Realizator emisiuni, doamna Emilia Vasile – reperezentant Centrul Județean de Cultură Prahova ”Academician Eugen Simion”, doamna Antoneta Trifu – coordonator Teatrul Studențesc ”MOFT”, domnul Marian Dragomir – Director General Casa de Cultură ”Ion Luca Caragiale” Ploiești și doamna Magda Condurache – președinte Asociația Culturală ”ARTS CAMP”, a acordat premii speciale:
Partenerii instituției noastre în organizarea acestui eveniment au fost: CONSILIUL JUDEȚEAN PRAHOVA, COCA COLA, ALKA, SELGROS, S.C. DEKU ARENA S.R.L., S.C. DIBO S.A., JUST MASTER ACTIVITIES S.R.L., FUNDAȚIA COMUNITARĂ PRAHOVA, SUPERMARKET LA COCOȘ, CAbRPAD “Casa Rozei” Urlați, CRRNPAH Urlați și CSC “Speranța” Urlați, cărora le mulțumim pentru susținere și implicare.
.

