Începând cu anul 1992, Ziua mondială a sănătății mintale este marcată în fiecare an la data de 10 octombrie și reprezintă o oportunitate pentru oameni și comunități de a-și îmbunătăți cunoștințele în acest domeniu, de a-și crește gradul de conștientizare și de a întreprinde acțiuni care promovează și protejează sănătatea mintală a tuturor, ca drept uman universal.
Pentru a sublinia importanța acestei zile, care în acest an are ca temă „Sănătatea mea, dreptul meu”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a organizat în data de 09 octombrie 2024, la Sala “Europa” a Consiliului Județean Prahova, Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, workshop-ul cu tema: ”Redescoperă echilibrul si sănătatea mintală”.
Evenimentul l-a avut ca invitat special pe domnul Dr. Cristian ANDREI (PSIHOTERAPEUT și TRAINER la Institutul de Relații Umane), iar scopul desfășurării acestei activități vine în sprijinul nostru ca indivizi, în conștientizarea abilităților personale, gestionarea tensiunilor normale ale vieții, găsirea modalităților de a lucra productiv și în sensul în care putem să contribuim la dezvoltarea personală sau a comunității.
De asemenea, beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Urlați au primit vizita inimoșilor parteneri de la Asociația Năzuințe și împreună au participat la activități de socializare, jocuri terapeutice și momente coregrafice.
Sănătatea mintală este un dar prețios, iar fiecare dintre noi merită să o protejăm și să o îngrijim cu dragoste și atenție. Este important să ne amintim că avem dreptul de a ne bucura de o minte sănătoasă și că putem face față provocărilor vieții cu încredere și optimism. „Sănătatea mintală nu este o destinație, ci un proces. Este vorba despre cum conduci, nu unde mergi” – Noam Shpancer.

