Seminar Educație Incluzivă
Cu ocazia marcării Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, în parteneriat cu Asociația Curcubeul Autismului Prahova, a organizat în data de 3 aprilie 2026, la Sala “Europa” a Consiliului Județean Prahova, un seminar de educație incluzivă destinat învățământului gimnazial.

Au susținut prezentări:
Un moment deosebit al evenimentului a fost reprezentat de prestațiile artistice ale copiilor din cadrul clasei speciale a Clubului Sportiv Municipal Ploiești, care au prezentat două momente de dans. Aceste momente au evidențiat importanța exprimării prin mișcare și a activităților artistice în dezvoltarea emoțională și socială a copiilor, fiind primite cu apreciere de către participanți.
La seminar au participat cadre didactice din unitățile școlare ale județului, reprezentanți ai DGASPC Prahova și părinți interesați de implicarea activă în educația copiilor.
Evenimentul a oferit un cadru pentru schimbul de bune practici și promovarea dialogului interdisciplinar, consolidând rețeaua de sprijin educațional la nivel județean. Astfel, temele abordate – incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale, colaborarea școală-familie-specialiști și adaptarea metodelor de predare – s-au transformat în instrumente concrete pentru integrarea și susținerea copiilor în procesul educațional.