![]() |
![]() |
Prioritate:P06Servicii de suport pentru persoanele vârstnice
Apel: PIDS/632/PIDS_P6/OP4/ESO4.11/PIDS_A26 - Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice - Regiuni mai putin dezvoltate
Scopul proiectului,,Din grijă pentru bătrânii noștri!” îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice care au împlinit vârsta legală de pensionare, se află într-o situație de dependență, iar veniturile realizate sunt insuficiente pentru asigurarea unui trai decent, prin furnizarea serviciilor de bază, a serviciilor instrumentale și a serviciilor complementare acordate integrat. Proiectul oferă posibilitatea înființării unui serviciu social destinat îngrijirii la domiciliu a persoanelor vârstnice care nu își pot satisface nevoile individuale de bază sau care și le pot satisface doar parțial și au nevoie de sprijin.
În funcție de gradul de dependență, corelat cu nevoile individuale ale persoanei vârstnice, pentru a-și menține pe cât posibil autonomia funcțională și pentru a-și continua viața cu demnitate în propria locuință, aceste persoane vor primi servicii de îngrijire adaptate nevoilor lor, într-un mediu familiar.
Persoanele vârstnice aflate în dificultate vor beneficia de serviciile de asistență socială și suport (informare, consiliere, acompaniere), consiliere psihologică, precum și acordarea de servicii medicale adecvate. De asemenea, persoanele pot beneficia de îmbunătățirea condițiilor de locuit prin dotarea/amenajarea locuinței/camerei, în funcție de nevoile individuale.
Beneficiari direcți ai proiectului sunt 110 persoane vârstnice aflate în dificultate din județul Prahova, localitățile Ciorani, Râfov și Drăgănești, care vor beneficia de servicii specializate, în funcție de nevoile identificate.
Obiectivele specifice ale proiectului vizează:
OS 1. Înființarea, licențierea și funcționarea unui serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice (SIDPV) în structura D.G.A.S.P.C. Prahova, prin intermediul căruia se vor acorda servicii de îngrijire la domiciliu pentru 110 persoane vârstnice aflate în nevoie, din județul Prahova, din care 12 persoane de etnie romă – mediul rural.
OS 2. Prevenirea instituționalizării și reducerea marginalizării sociale, îmbunătățirea situației socio-psiho-medicale pentru un număr de 110 persoane vârstnice din județul Prahova, din care 12 persoane de etnie romă, prin acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu, pentru o perioadă de minim 12 luni/persoană
Grupul țintă al proiectului ,,Din grijă pentru bătrânii noștri!” va fi format din 110 persoane vârstnice, din care 12 persoane de etnie romă, care au nevoie de sprijin și suport pentru a putea să aibă o viață normală, ținând cont de problemele socio-medicale pe care le întâmpină. Toate cele 110 persoane din GT sunt din județul Prahova, din 3 localități rurale, respectiv Ciorani, Drăgănești, Râfov.
Repartiția beneficiarilor pe cele 3 localități va fi următoarea:
Proiectul își propune să faciliteze accesul la servicii socio-medicale integrate pentru 110 persoane vârstnice cu domiciliul în mediul rural din jud. Prahova, localitățile Ciorani, Drăgănești și Râfov, în concordanță cu nevoile lor specifice, în vederea depășirii situației de vulnerabilitate și îmbunătățirii calității vieții acestora.
O atenție deosebită este acordată și perfecționării profesioniștilor care vor acorda servicii de îngrijire personală beneficiarilor proiectului, prin participarea acestora la un curs de calificare în profesia de îngrijitori bătrâni la domiciliu.
Proiectul prezintă valoare adăugată prin faptul că rezultatele estimate (un serviciu destinat îngrijirii la domiciliu a persoanelor vârstnice, înființat în structura DGASPC Prahova și activitățile derulate prin proiect), au un efect real asupra grupului țintă (prevenirea instituționalizării și marginalizării sociale, îmbunătățirea situației socio-psiho-medicale a beneficiarilor).
De asemenea, proiectul are un impact major și asupra domeniului serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice de la nivelul județului Prahova, crescând capacitatea administrativă a DGASPC Prahova de a furniza servicii sociale unei categorii de persoane vulnerabile, respectiv persoanele vârstnice.
Valoarea totală eligibilă este de 4.963.808.64 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 4.864.532,47 lei.
Indicatori de realizare:Persoane vârstnice (număr de persoane) - 110, din care 12 de etnie roma
Indicatori de rezultat:Persoane vârstnice a cărorsituație s-a ameliorat la încetareacalității de participant (număr de persoane)–90, din care 10 de etnie romă
| Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. |

