- 1 şi 8 martie 2011 -
Cu ocazia zilelor de 1 şi 8 martie, copiii şi adulţii din unităţile de protecţie s-au întrecut în confecţionarea de mărţişoare, felicitări şi obiecte artizanale pe care le-au oferit sau le-au expus în fiecare centru.
S-au organizat activităţi cu caracter informativ despre semnificaţia Mărţişorului, serbări dedicate mamelor şi primăverii.
De asemenea, câteva centre, cum ar fi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap Mislea şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Nedelea au primit vizita unor grupuri de copii de la şcolile din localitate, care au oferit mărţişoare doamnelor şi au susţinut programe artistice.

