După o vacanță în care s-au bucurat de zile de relaxare și bună dispoziție, în care au adunat amintiri frumoase, începerea școlii este un moment încărcat de emoție pentru copiii de toate vârstele.
Pentru ca startul spre provocările și experiențele noului an școlar să fie cât mai plăcut și antrenant, în data de 9 septembrie 2022, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a organizat la Complexul de Servicii Comunitare ”Sfânta Filofteia” Câmpina a IV-a ediție a evenimentului sportiv intitulat Mini-Campionat de fotbal, dedicat copiilor și tinerilor din sistemul de protecție.
Scopul acestui eveniment îl reprezintă atât ocazia reunirii copiilor într-un cadru cât mai prietenos, precum și faptul că sportul și activitatea fizică oferă acestora posibilitatea de a-și asuma diferite roluri, de a dobândi noi abilități sociale (toleranță, respect față de ceilalți), de a se adapta la obiectivul echipei (prin cooperare, coeziune).
La competiție au participat atât beneficiari din centrele de tip rezidențial aflate în structura instituției, cât și copii aflați în sistemul de protecție de tip familial.
Într-o atmosferă dominată de bună dispoziție, evenimentul a fost însuflețit și de susținătorii echipelor participante, iar fair-play-ul a fost cuvântul de ordine pe tot parcursul meciurilor disputate de către inimoșii noștri sportivi.
Toți participanții au primit diplome, medalii și cadouri, iar câștigătoarea Cupei a fost echipa C.S.C. „Sfânta Filofteia” Câmpina.
Partenerii în organizarea acestui eveniment au fost: Thoughtworks România și Tymbark România, cărora le mulțumim pentru susținere și implicare.

